Sunt vremuri grele.
Dar nu este sfarsitul lumii. Stim ca vom trece si peste asta, stim ca putem depasi si asta si chiar si mai greu de atat. Bunicii, strabunicii si stramosii nostri au trecut prin foame, razboaie, ciuma si holera.
Putem si noi sa trecem de razboiul asta.
Daca ne pastram mintea intreaga.
Daca ne agatam de noi insine si de bratele lui Dumnezeu – prin rugaciune, prin meditatie, prin prieteni si prin munca, proiecte si straduinta, prin visuri si planuri si targeturi pe care sa ni le fixam si sa le atingem. Ca sa stabilim apoi altele.
Trebuie sa ne ocupam mintea cu tot ce poate fi pozitiv, luminos si cu energie buna.
E-atata rau, frig, ceata grea si atata dezbinare intretinuta si alimentata prin panica, negativitate, stiri sumbre si triste si dezinformare, voit si bine organizata, e-atat de mare campania de energie negativa, incat avem obstacole, inaltimi si culmi si haltere grele de ridicat si de urcat, ca sa ne pastram mintea intreaga, in tot razboiul asta.
Am pierdut oameni de langa mine, dar nu de Covid, ci de tot acest razboi psihologic.
Am pierdut cea mai buna si cel mai bun prieten, dar nu de Covid, ci de tensiunea si presiunea la care nu au mai rezistat, in tot acest tumult. Au ales alt drum. In lumea asta sau in alta lume. Dar ne֊am pierdut.
Am pierdut afaceri, oportunitati, contracte, clienti, valori – cu totii. Stim deja.
Orice s-ar intampla, refuz sa imi pierd mintea si mintile.
Cant, scriu, muncesc pe rupte, dau mesaje prietenilor, sa ii verific ca sunt bine, lucrez si sambata si duminica, de bucurie ca am birou si munca si clienti si treaba, atata treaba(!), incerc sa fac sport, fac curat singura in toata casa, citesc, imi cumpar flori, CAUT VIATA!
Si invat sa ma bucur de fiecare clipa in care Dumnezeu imi zambeste. De fiecare dimineata, de fiecare raza de Soare.
Sunt tot aici, in viata asta, imi spun dimineata. Sunt tot eu, desi totul in jurul meu s-a schimbat.
Imi aduc mereu aminte ca atatia alti oameni nu au apucat si ziua asta, si apusul asta, si alti oameni plang dupa ei si-i asteapta-n zadar sa se-ntoarca acasa.
Si asa am ajuns sa invat sa soptesc, in fiecare seara, „Multumesc!”, pentru fiecare om care a ramas langa mine, cand putea alege alt drum, alta cale, si pentru fiecare noua dimineata in care deschid ochii si imbratisez VIATA.
Aveti grija de voi si de mintea voastra.
Mintea hraneste sufletul, sufletul lumineaza mintea.
Nu va pierdeti de voi si de cei pe care ii iubiti si care va iubesc.
Avem o singura viata, iar „Maine” nu este promis nimanui.
Traiti AZI, total si deplin, cu toata fiinta voastra, cu mintea intreaga si cu sufletul plin!
Nimic fara Dumnezeu!
