Sentimentul acela ca esti oriunde. Fara nume, fara identitate, fara apartenenta, fara sentimente. Fara directie. Poti sa-ti spui Lucy. Sau Mary. Sau Helen. Elena. Maria. Si oricum. Cui ii pasa?!
Aici, in America, poti fi oricine. De oriunde. Oricum toti vin, aici, de undeva. Amestecat. Pana isi pierd radacinile. Devin altcineva. E si asta o forma de supravietuire. Autoprotectie. Dar mie maine sigur mi se va face dor de acasa. Si daca nu e maine, ar fi poimaine. La mine nu trece niciodata. De asta, intotdeauna, ma intorc. De-aceea am venit, intotdeauna. O sa vin si acum. Dar mai am cate ceva de facut aici. O singura varianta ar exista pentru ca eu sa nu ma mai intorc. Un avion care sa isi incheie altfel ruta. Si asta, tot Dumnezeu poate sti. Si daca Dumnezeu stie, atunci e destul.
Mi-ar parea rau doar daca nu as apuca sa spun cuvintele pe care le mai aveam de spus, vreunei sau unor persoane. Ca timpul nu se mai intoarce. Si nici oamenii pe care ii lasam sa plece din viata noastra.
Saptamana Craciunului. Nu uitati sa fiti mai buni. Sa daruiti. Lasati principiile, rigorile, regulile. O cana cu ceai. In tihna. Si lasati-va inima sa zambeasca….
