Acasă Blog De ce m-am apucat de tenis? E simplu…

De ce m-am apucat de tenis? E simplu…

452
0
DISTRIBUIȚI

Imi vine greu sa explic de ce m-am apucat de tenis la 47 de ani (acum 3 ani). Dar o sa incerc.

Am luat-o ca pe o provocare. Cu mine insami, desigur, pentru ca lupta cu tine si cu limitele tale este intotdeauna cea mai grea. Tocmai ajunsesem la 30 de kg pierdute, aveam nevoie de miscare si de exercitiu si, cunoscandu-l pe Horia Tecau in acel an (si l-am investit repede cu intaiul Titlu de Ambasador al Statiunii Mamaia, ca sa tinem aproape…), am primit astfel inspiratia de a incerca un sport de care ma apropiasem in copilarie si adolescenta (jucasem destul de mult tenis de masa si badminton), dar pe care nu-l practicasem niciodata.

Mi-am spus ca si eu pot. Ce nu puteam, era sa stau o ora sau doua intr-o sala de fitness, lucrand la aparate (sorry…). Dar tenisul si mersul pe bicicleta mi-au zambit imediat. Si asa am inceput. Cu bicicleta a fost simplu. Nu mai uiti niciodata sa mergi pe bicicleta daca ai facut asta candva. Si, slava Domnului, batusem toate strazile cartierului Tomis 3 in copilarie, in lung si in lat, pe bicicleta. Mai greu a fost sa pornesc, la 47 de ani, in lungul statiunii Mamaia, dar in curand faceam intreaga lungime a statiunii, dus si intors, si pe sosea, dat si prin interior, pe faleza…

La tenis am luat-o de la zero. Am intrebat incolo si incoace cine stie un antrenor bun, care sa accepte o mica, mare incepatoare, ca mine…😉. Si am dat de Cozmin Panait. Nu puteam nimeri mai bine. Eu Rac, el Peste. O stiam pe sotia lui din presa si TV, dar nu stiam ce sot „afurisit” are….In peste trei ani, nu m-a menajat si nu s-a induplecat niciodata. A facut haz de toate greselile mele, a tipat la mine cat a putut (pentru ca si-a dat seama ca asta ma intarata si mai mult), a aruncat mingiile unde a vrut el si cum a vrut el, numai sa nu le ajung, mi-a ingaduit maxim doua pauze in cate o ora jumate, pauze in care nu aveam voie sa intarzii, m-a alergat de pe stanga la dreapta si de acolo la stanga inapoi, dupa care rapid si pe loc la fileu si iar inapoi

In primele saptamani, am crezut ca o sa cad pe teren, lata…Priveam ceasul acela mare de pe peretele salii si rugam minutele si secundele sa treaca…si nu puteam sa cred ca voi ajunge la minutul 90….! Nu puteam…! Si totusi…ajungeam la el! Cozmin nu imi lasa nici un moment liber…Curand, am luat-o ca pe lupta mea cu el. Ma enerva si ma „atingea” nepasarea lui la orice as fi spus eu in apararea mea. Nu ierta nimic. Nu asculta nimic. Nu-mi amintesc sa fi zambit mai mult de 7-8 ori in 3 ani, si asta numai daca ii spuneam ceva de la organizatorii Untold si, mai apoi, Neversea….Am alergat pe teren, in sala, si apoi vara pe zgura, afara, kilometri intregi. Am castigat centimetru cu centimetru in alergare si in sprint, ca sa ajung tot mai multe mingii. Am injurat fileul, reverul si slice-ul de sute de ori. Am crezut de sute de ori ca ma vor lasa genunchii, gleznele, discurile coloanei (de cate ori am jucat cu coloana intepenita…, eu avand inceput de discopatie lombara…!), am crezut de sute de ori ca ma voi impiedica si voi cadea..si chiar am cazut odata, nici acum nu stiu cum, direct in fund, nereusind nici acum sa-mi dau seama ce pas am putut sa fac ca sa ajung acolo…. Cazatura aia a durut mult si tare…😂.

Dar jur, cu fiecare remarca si cu fiecare comentariu aspru si dur de-al lui Cozmin, cu fiecare antrenament si cu fiecare minge la care am ajuns, am invatat tenis si am castigat lupta asta. Lupta cu mine este cea mai mare victorie. Provocarea pe care mi-am luat-o a insemnat munca grea. Zeci si sute de ore de efort din greu. Durere, de multe ori. De care nici nu mai tin demult cont. Tot ce conteaza, cand intru pe teren, demult deja, este sa raman in picioare la final, zambind, prin toata truda si durerea. Mi-am invins fricile, nervii, indoiala si spaima multor incercari prin care am trecut in acesti ultimi ani, am luptat tare si deschis cu fiecare noua incercare, am ridicat drept sabia impotriva fiecarei noi lovituri. Pe terenul acela de tenis am dus toate luptele mele, acolo am primit si am incasat si tot acolo am dat inapoi. De acolo mi-am luat puterea, limpezimea gandului si increderea. Asa am invatat ca pot. Si cat pot! Au fost multe dati in care nu am avut decat cativa lei in buzunar si mult timp m-am privat de multe, ca sa nu renunt la orele de tenis. Totul, pana la tenis. Acolo nu puteam lipsi.

Intre timp, am incheiat un Parteneriat cu Federatia Romana de Tenis si am reusit ca Asociatia Litoral-Delta Dunarii sa devina Sponsor oficial al Echipei Romaniei la Cupa Davis la Mamaia in 2015, in meciul impotriva Slovaciei. Multumesc pentru incredere Presedintelui George Cosac. Stiu sigur ca am sustinut cu tot ce era nevoie prezenta Romaniei in competitie. Si am ramas prieteni.

Eu niciodata nu am dat inapoi din lupta. Si cand tu crezi ca esti prea slab si n-ai puterea sa treci peste o cumpana, apuca-te de ceva ce niciodata nu credeai ca ai putea sa faci. O sa ramai suprins de cate poti sa faci. Cu puterile si cu mintea ta. Nimic nu este imposibil daca iti doresti cu adevarat. Eu astazi alerg spre tenis cu cea mai mare nerabdare, merg kilometri intregi pe bicicleta, cant si dansez cu bucurie nespusa si as face si box, daca as putea…Nu incetez sa lupt cu viata, cu provocarile, cu mine. Si asta ma face sa stiu, in fiecare zi, ca pot si mai mult si mai departe.

I can do it, Yes, I Can!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here